Sunday, April 1, 2012

Am luat contactul cu noua Dacia Lodgy, noul monovolum Dacia


Am zburat până în Maroc pentru primele impresii pe viu la volanul noului monovolum Dacia Lodgy. O familistă care are cam toate atuurile pentru a deveni un nou succes Dacia. Iată care este părerea noastră despre Dacia Lodgy.



Primele imagini care au apărut pe internet cu Dacia Lodgy m-au surprins: mă aşteptam la o caroserie angulară, cu forme simpliste, dictate de sintagma "low-cost" - cam ca în randările prezentate de ProMotor în 2009. În schimb, Dacia Lodgy venea cu o imagine de marcă fresh, total schimbată, precum şi cu un aspect general plăcut.




Aşa încât eram foarte curios care va fi primul impact când voi vedea pe viu maşina (nu am fost la Salonul Auto Geneva 2012, deci nerăbdarea mea era şi mai mare). Ei bine, imediat cum am ieşit de pe aeroportul din Marrakech am dat "nas în nas" cu maşinile de test, aliniate frumos.
Iar prima impresie, foarte puternică, a fost că Dacia Lodgy e mai mare decât îmi închipuiam. Însă nu e un "animal" aşa de înalt cum credeam, ci doar voluminos. În primul rând, roţile au doar 15 inch, iar pe laterale există nişte muchii care dau impresia de maşină mai robustă. Cam în genul lui Chevrolet Orlando, dar Lodgy are linii mai fluide, fiind departe de imaginea de crossover a rivalului.


Per total, designul maşinii e clar că nu îşi propune să scoată aplauze de la amatorii de frumos, aşa încât pot spune că Dacia Lodgy mă lasă neutru: nici nu îmi place, nici nu îmi displace, la nivelul aspectului. Cu o singură excepţie: partea frontală, cu farurile complet diferite faţă de Logan sau Duster, împreună cu grila frontală ciudat de impunătoare pur şi simpu îi conferă Daciei Lodgy o identitate vizuală reuşită.
Ce-i drept, nu prea înţeleg de ce acea formă bizară a stopurilor, însă, per ansamblu, dat fiind că Lodgy mizează pe un spaţiu interior cât mai mare (are cel mai bun raport între gabaritul exterior şi spaţiul interior util, dintre toate monovolumele actuale de pe piaţă), nu pot decât să apreciez munca designerilor. Lodgy e o "dubă de familie" suficient de faină.
Primul lucru de care eram cel mai curios în cazul noii Dacia Lodgy era spaţiul oferit pe al treilea rând de scaune: e un plus faţă de Logan MCV? De aceea, poate în mod surprinzător pentru unii, voi începe din postura de pasager în această scurtă aventură prin habitaclul lui Lodgy.
Ei bine, nu mică mi-a fost surpriza să constat că, încă de când am deschis portiera spate, am remarcat accesul foarte bun la locurile de pe ultimul rând. Spătarul şi şezutul fracţionabile ale banchetei de pe al doilea rând se rabatează cu foarte mare uşurinţă (şi un copil de 5 ani poate executa manevra fără efort), iar astfel ai la dispoziţie o "poartă" de trecere foarte generoasă spre spate.

O dată aşezat în scaunul din spate, primul lucru pe care l-am remarcat a fost şezutul cam tare. Dar, după ce spătarul banchetei din faţa mea a revenit la verticală, am rămas aproape stupefiat de spaţiul general. Ca idee, la cei 1,75 metri înălţime ai mei şi o constituţie relativ atletică, pe al treilea rând de scaune m-am simţit cam ca pe bancheta oricărei citadine actuale.
Ba poate chiar puţin mai bine, dat fiind spaţiul curios de bun pentru picioare (deşi mă aşteptam să stau cu genunchii la gură). De asemenea, spaţiul la cap în cazul meu este suficient de generos, doar persoanele de peste 1,9 metri înălţime atingând cu creştetul partea din spate a plafonului, ceva mai coborâtă. Apoi mai remarc şi confortul bun al "cotierei" din dreapta (deasupra pasajului roţii) şi deschiderea utilă a celui de-al treilea geam lateral. Nota 10 pentru cum se stă în spate!
Interesant, şi pe bancheta de pe al doilea rând este loc foarte bun pentru picioare, rămânând suficient spaţiu pentru genunchi chiar şi în cazul în care scaunele faţă sunt trase la maxumum spre spate. Teoretic, bancheta e profilată pentru trei persoane, dar, în practică, am impresia că e vorba de adulţi cam ca mine, care nu mănâncă prea mult. Oricum, spaţiu este berechet, ba am avut parte şi de altă surpriză: geamurile laterale din uşile spate se deschid total.
Însă Lodgy nu e doar pentru oameni, ci şi pentru bagaje. În configuraţia cu 7 locuri, în spatele banchetei de pe al treilea rând mai rămân cam 200 de litri (până la nivelul geamurilor). O valoare bună faţă de rivali, dată fiind lungimea de numai 4,5 metri. Dezavantajul, însă, e altul: unde pui copertina de bagaje dacă foloseşti şi locurile din spate? O temă de gândire şi un mic izvor de dat apă la moară detractorilor...
Bancheta de pe al treilea rând are doar spătarul rabatabil 50:50, deci modularitatea e doar bună. Însă, o dată rabatată cu totul bancheta, la verticală, rămâne un spaţiu de vreo 600 de litri până la nivelul geamurilor, adică foarte mult. Iar, dacă se renunţă de tot la această banchetă, Lodgy oferă, în configuraţia cu 5 locuri peste 800 de litri! Până la plafon, spaţiul de transport ajunge cam la 1,5 metri cubi. Asta da maşină de familie super-încăpătoare.
Dar nu am terminat. Să spunem că, în mod normal, foloseşti Lodgy-ul cu 7 locuri, dar, uneori, ai nevoie de cât mai mult spaţiu de cărat, fără a lăsa cele două banchete acasă. Nici o problemă: bancheta de pe rândul doi se rabatează la verticală, iar cea de pe rândul al treilea (foarte uşoară) se "lipeşte" şi se ancorează cu nişte cocarde de prima banchetă, astfel că se ajunge la un spaţiu de transport de vreo 1.800 litri. Ce-i drept, sistemul Flex7 al lui Opel Zafira e mai convenabil şi uşor de utilizat, dar, pentru cât costă Lodgy, nu mi se pare deranjantă varianta mai simplistă aleasă de inginerii Dacia.
În final, dacă ai nevoie de cât mai mult spaţiu, să muţi mobilă, frigidere, saci de cartofi sau mai ştiu eu ce chestii foarte voluminoase, poţi scoate cu totul cele două banchete din spatele scaunelor faţă. Şi astfel ai la dispoziţie, până la tavan, 2.600 de litri de spaţiu uriaş. În care aş fi putut transporta fără probleme un pui simpatic de cămilă văzut prin Maroc!
Singurele piedici în calea celor care deja îşi fac planuri de afaceri de transport cu Lodgy ar fi gura de încărcare a hayonului ceva mai rotunjită la colţuri, nu dreaptă, ca la utilitare, şi limitarea sarcinii utile la maximum 600 kg. Iar hayonul amplu nu e aşa de util ca uşile asimetrice de la Logan MCV, sincer.
Concluzia referitoare la spiritul practic este una clară: pentru un monovolum compact, Dacia Lodgy oferă foarte mult spaţiu interior, condiţii foarte bune de transport pentru pasageri, în special pentru cei de pe al treilea rând de scaune, precum şi o modularitate mai mult decât mulţumitoare, pentru majoritatea situaţiilor.
În cadrul unui test mai îndelungat şi mai complex realizat la noi, sunt sigur că vom avea ocazia să detaliem mai mult pe tema interiorului, spaţiului, ergonomiei şi confortului lui Lodgy. Deocamdată, este cazul să vedem cum merge Dacia Lodgy.





























Soluţia pentru următoarea iarnă grea: Track N Go, şenilele pentru SUV-uri


Să-ţi transformi maşina într-o şenilată poate fi cam prea scump. Totuşi, există şi soluţii mai la îndemână: una dintre acestea se numeşe Track N Go şi pare perfectă pentru o nouă iarnă grea. Vedeţi în continuare ce înseamnă.





Nu e prima oară când vedem maşini cu şenile, dar, până acum, sistemele de şenile înlocuiau roţile şi presupuneau transformări complexe şi foarte scumpe ale maşinilor. În plus, aceste maşini-utilaje puteau fi folosite doar pe timp de iarnă, cu zăpadă abudentă.
Iată că acum avem parte de o nouă soluţie: Track N Go. Adică "şenile la purtător", dacă vreţi. Este vorba despre un sistem simplificat, şenilele fiind mici dispozitive care se pot ataşa roţilor, principiul de funcţionare fiind extrem de simplu - roata pune în mişcare o bandă care face faţă mult mai bine pe zăpadă mare decât o anvelopă. După care pur şi simplu demontezi dispozitivele şi poţi folosi maşina în mod normal pe şosea.
Vedeţi în continuare avantajele noului sistem Track N Go demonstrate pe viu:

Masina de care ai ras toata copilaria arata FABULOS! Vezi ce se ascunde sub "Furia Verde"!


Pasionatii de Trabant prefera sa isi pastreze masina in forma initiala, considerand-o o masina retro.
Unii sunt mai excentrici si incearca tot felul de tuninguri, insa ceea ce a reusit "trabantistul" din imagine este fenomenal.
Acesta a facut masina sa arate fabulos, modificand-o atat la interior cat si la exterior!
Cu siguranta este unul dintre cele mai tari Trabanturi din lume:


Cele mai rapide masini din lume in 2012. Ce model atinge 430 kilometri/ora si costa cat un penthouse in New York GALERIE FOTO


Daca multi dintre noi putem doar sa visam la cele mai rapide autoturisme din lume, altii vor face si imposibilul pentru a-si achizitiona una dintre cele mai puternice masini.


Cele mai rapide masini din lume sunt disponibile la ora actuala pe piata in serie limitata.
Iata topul celor mai rapide 10 autoturisme, realizat de cei de la Supercars.org
1. Bugatti Veyron Super Sport – atinge 430 de kilometri/ora, iar in 2,4 secunde ajunge la 100 kilometri/ora, fiind dotata cu un motor de 8.000 centimetri cubi. Pretul de baza porneste de la 2,4 milioane de dolari. Modelul initial Bugatti Veyron atingea doar 407 kilometri/ora si costa „doar” 1,7 milioane de dolari.

2. Hennessey Venom GT ajunge la 407 kilometri/ora. In primele 2,5 secunde, Hennessey atinge deja 100 kilometri/ora. Echipata cu un motor de 6.200 centrimetri cubi, pretul masinii variaza in jur de 950.000 dolari.
3. Koenigsegg Agera R. ajunge la 100 kilometri/ora in 2,9 secunde. Dotat cu un motor de 5.000 centimetri cubi, autoturismul atinge 418 kilometri/ora. Pretul porneste de la 1,6 milioane de dolari. Potrivit specialistilor, acesta va fi principalul rival al Bugatti Veyron.
3. SSC Ultimate Aero – 414 kilometri/ora, atinge 100 kilometri/ora in 2,7 secunde, echipata cu un motor Turbo V8. Pret de pornire: 654.000 dolari. Testata in 2007 de catre o echipa a Guiness World Records, autoturismul a fost declarat cel mai rapid din lume, titlu pe care l-a detinut pana in iulie 2010.
3. 9ff GT9-R: 414 kilometri/ora, ajunge la 100 kilometri/ora in 2,9 secunde. Dotata cu un motor de 4.000 centimetri cubi, costa 695.000 dolari.
4. Saleen S7: 399 kilometri/ora, atinge 100 kilometri/ora in 2,8 secunde. Are motor Turbo V8, iar pretul porneste de la 555.000 dolari.
5. Koenigsegg CCX: 394 kilometri/ora, ajunge la 100 kilometri/ora in 3,2 secunde. Fabricata in Suedia, detine un motor V8. Tariful automobilului este de aproximativ 546.000 dolari.

6. McLaren F1: 
386 kilometri/ora, ajunge la 100 kilometri/ora in 3.2 secunde. Pretul sau porneste de la 970.000 dolari, iar cea mai rapida masina a secolului XX semana foarte mult cu acest McLaren F1.
7. Zenvo ST1: viteza maxim admisa – 375 kilometri/ora. Dotata cu un motor V8 de 7.000 centimetri cubli, ajunge la 100 kilometri/ora in 2.9 secunde. Pretul de baza este de 1.225.000 dolari. Producatorul 100% danez comercializeaza o serie limitata a acestui model (15 unitati), potrivit Supercars.org.
8. Gumpert Apollo: atinge cel mult 362 kilometri/ora, dar ajunge la 100 kilometri/ora in doar 3 secunde. Echipat cu un motor de 4.200 centimetri cubi, masina se vinde incepand de la 450.000 dolari.
8. Noble M600: ajunge la viteza maxima de 362 kilometri/ora, in doar 3,7 secunde atingand 100 kilometri/ora. Are un motor de 4.400 centimetri cubi.  Pretul sau porneste de la 330.000 dolari
9. Aston Martin One -77: viteza maxima – 354 kilometri/ora. Ajunge la 100 kilometri/ora in 3,4 secunde. Pret de baza: 1.850.000 dolari. Productia acestui model este destul de limitata, sunt realizate la nivel global doar 77 de asemenea bucati.
9. Ascari A10: viteza maxima – 354 kilometri/ora. Atinge 100 kilometri/ora in 2,8 secunde. Echipat cu un motor de 5.000 centimetri cubi. Pretul de baza este de 650.000 dolari. Compania planuieste sa produca anual, in fabrica sa din Banbury, Anglia, doar 15 asemenea bucati.
10. Lamborghini Aventador: atinge maximum 349 kilometri/ora, dar ajunge la 100 kilometri in 2,9 secunde. Echipat cu un motor V12, porneste de la 380.000 dolari. Potrivit producatorului italian, Lamborghini Aventador este numele taurului care a intrat in arena din Zaragoza in octombrie 1993. Iar autoturismul care-i poarta numele poate fi considerat, fara ezitare, cel mai rapid „taur” din lume.
10. Pagani Zonda Cinque Roadster: viteza maxima – 349 kilometri/ora. Atinge 100 kilometri/ora in 3,4 secunde. Este echipat cu acelasi motor V12, dar pretul acestui autoturism incepe de la 1.850.000 dolari. Pana acum s-au produs cinci astfel de masini, considerate super exclusive.
10. Ferrari Enzo: viteza maxim admisa – 349 kilometri/ora. In primele 3,4 secunde atinge deja 100 kilometri/ora. Dotat cu un V12, se vinde incepand cu 670.000 dolari. Pana in acest moment au fost produse doar 399 astfel de bucati si interesant este faptul ca pretul masinii creste cu fiecare comanda. 
10. Jaguar XJ220: atinge cel mult 349 kilometri/ora. Dotata cu un motor V6, ajunge la 100 kilometri/ora in 3,8 secunde. Pretul de baza este de 650.000 dolari. Produsa prima data in 1992, masina inca se numara printre cele mai rapide din lume, concurand cu succes cu modele fabricate in ultimii doi ani.