Sunday, June 24, 2012

Radarul de tronson: radarul de care nu mai poţi scăpa nicicum

Începând de azi, şoferii francezi se vor confrunta cu un adevărat coşmar: radarul tronson. De care nu mai poţi scăpa cu nici un fel de detector de radar. Vedeţi în continuare despre ce este vorba.





De la început trebuie menţionat că vorbim de un proiect-pilot inaugurat de poliţia franceză, această idee maiveche primind, în sfârşit, undă verde. Pe de altă parte, autorităţile din Franţa vor să termine cât mai repede faza de teste şi să implementeze cât mai repede noul "coşmar": radarul de tronson. Ce înseamnă, mai exact, acest lucru?
Este un sistem similar celui cu radare în cascadă, în care, pe un anumit tronson de drum de câţiva kilometri, sunt plasate camere-radar, care înregistrează exact ora, minutul şi secunda la care au surprins o maşină trecând . Atenţie, vorbim de camere-radar foarte performante şi de un soft capabil să citească orice număr de înmatriculare, indiferent cât de aglomerat este traficul.
În funcţie de limita de viteză de pe acel tronson, un calculator central calculează timpul în care maşina ar trebui să ajungă de la primul radar la cel de-al doilea . Dacă, după ce ai trecut de primul radar, accelerezi şi depăşeşti viteza admisă, înseamnă că vei ajunge la al doilea radar într-un timp mai mic decât timpul teoretic.
Moment în care calculatorul emite automat o amendă de viteză, în funcţie de cât de mult a fost depăşită viteza teoretică. Cu alte cuvinte, ajutorul detectorului radar se reduce doar la a te atenţiona că te apropii de un "punct fierbinte" unde este instalat un radar. După care eşti obligat să îţi adaptezi viteza la limitările din zonă, dacă nu vrei să primeşti amenda acasă.
Autorităţile franceze au planuri mari: până la finalul lui 2012 vor instala 40 de astfel de sisteme radar-tronson în zonele considerate a fi cele mai riscante pentru siguranţa rutieră. Primul radar tronson a fost pus în funcţiune deja în zona Doubs, în tunelul de pe şoseaua RN57, lângă Beure, viteza maximă fiind limitată la 70 km/h - până în luna august, contravenienţii nu vor fi amendaţi, sistemul fiind în fază de teste.
Noul sistem de radare de tronson are şi alte avantaje: autorităţile afirmă că, astfel, vor putea fi reperate mult mai uşor şi în timp mai scurt maşinile furate, vor sesiza maşinile care schimbă banda fără să semnalizeze sau camioanele care nu îşi respectă ruta. În plus, camerele-radar sunt cu infraroşu şi nu mai beneficiază de acel "flash" care te anunţa că ai fost surprins de radar.
Rămâne în discuţie dacă aceste sisteme radar de tronson vor fi montate şi pe autostrăzi, opinia publică acuzând autorităţile că, astfel, nu ar vrea decât să obţină mai mulţi bani din amenzi, fără a ajuta, de fapt, siguranţa rutieră. În altă ordine de idei, Comisia Europeană se arată foarte interesată de rezultatele acestor radare de tronson în Franţa, în funcţie de acestea putând, pe viitor, să propună o lege de implementare a acestor sisteme şi în celelalte ţări UE.
CREDEŢI CĂ AR FI O IDEE BUNĂ IMPLEMENTAREA RADARELOR DE TRONSON ŞI ÎN ROMÂNIA?